VIDEO: UNTOLD și NEVERSEA nu sunt ANULATE, anunțul organizatorilor

untold

În timp ce organizatorii Tomorrowland au anunțat că ediția din acest an nu se va mai ține, biletele fiind reportate pentru ediția din 2021, cei de la UNTOLD și NEVERSEA afirmă că cele două festivaluri NU sunt anulate. Mai mult decât atât Edy Chereji susține că în acest an vor reuși să aducă bucuria festivalurilor în cele mai bune și în cele mai sigure condiții.

"În acest moment festivalurile UNTOLD și NEVERSEA nu sunt anulate. Facem tot ceea ce depindem de noi pentru a spera că și în acest an vom reuși să aducem bucuria festivalurilor în cele mai bune și în cele mai sigure condiții. Rămâne ca în perioada următoare să vedem care va fi situația pandemiei la nivel internațional, să urmărim care vor fi măsurile și deciziile pe care le vor anunța autoritățile din România. În momentul în care discutăm, cele două festivaluri, fie că vorbim de UNTOLD fie că vorbim de NEVERSEA, se pot organiza. Suntem pregătiți. Avem zeci de mii de oameni care au cumpărat abonamente pentru festivaluri. Avem artiști care ăși doresc să ajungă în România. Orice decizii vom fi nevoiți să luăm în perioada următoare le vom lua doar după ce ne vom consulta cu autoritățile asigurându-vă că vom respecta întru totul deciziile pe care le vor lua autoritățile competente și bineînțeles vom pune pe primul loc sănătatea și siguranța participanților și a oamenilor în general", susține Edy Chereji, comunicator UNTOLD.

tomorrowland

Screenshot-urile făcute azi, 26.04.2020, pe site-urile oficiale Tomorrowland respectiv UNTOLD. 

untold

 

Category

aeroport