David Ciceo: Aeroportul Cluj este pregătit pentru intrarea României în Schengen

aeroport cluj

Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj-Napoca are începând de azi două noi porți de îmbarcare. Investiția, de 3 milioane de euro, a fost făcută din veniturile proprii ale aeroportului și a dublat efectiv spațiul destinat îmbarcării pasagerilor.

“Ne bucurăm că putem asigura condiţii civilizate pasagerilor. Permanent ne străduim ca aceste capacităţi să fie cât mai bune. Am ajuns la aproape 3 milioane de pasageri, un profit semnificativ. Acest spaţiu are o suprafaţă de peste 1000 de metri pătraţi, este o dublare a suprafeţei pentru îmbarcări externe.  Dacă anul acesta au trecut 1,2 milioane pasageri, mă refer doar pe extern, acum avem condiţii corespunzătoare. La parter avem 1.000 de metri pătraţi, este vorba de două porţi de îmbarcare cu o surafaţă tot de 1.000 de metri pătraţi, vom avea capacitate suficientă pentru următorii ani. Consiliul Judeţean Cluj a făcut un efort deosebit pentru modernizarea acestui aeroport. Ne apropiem de 3 milioane de pasageri şi, de asemenea, şi în anul 2018 avem un profit semnificativ. Prin aeroport, pe lângă pasageri, cu cei care conduc şi cei care aşteaptă, au trecut peste 6 milioane de oameni”, a declarat David Ciceo.

Potrivit directorului David Ciceo, Aeroportul Internațional Avram Ianc Cluj îndepinește toate condițiile corespunzătoare intrării în Schengen.

“În cazul în care România va intra în Schengen şi sperăm să intre cât mai repede, cel puţin în ceea ce priveşte aeroporturile, noi avem deja asigurate condiţiile corespunzătoare şi această zonă va fi în zona Schengen. Toate zborurile interne vor fi în această zonă. În ce priveşte Schengen noi suntem pregătiţi. Aeroportul este pregătit pentru intrarea României în Schengen, noi îndeplinim absolut toate condiţiile. Au fost auditaţi de către Comisia Europeană. Sperăm ca cel puţin în ce priveşte aeroporturile să se întâmple acest lucru cât mai repede. Va fi un mare avantaj şi pentru pasageri, şi pentru noi ca aeroport. În cazul în care vom intra în Schengen, toate zborurile interne vor fi în acest spaţiu. Avem şi multe zboruri non Schengen, dar pe lângă beneficiile pentru pasageri, aşteptăm intrarea în Schengen pentru că vor fi beneficii şi pentru transportul de marfă. Ar fi un impuls nu numai pentru aeroport, ci şi pentru economie”, a afirmat  David Ciceo.

 

Category

aeroport

Profile picture for user InfoCluj.eu