La Florești, Primăria tolerează nesimțirea constructorilor

floresti

Cu doar două zile înainte ca aleșii locali să voteze majorarea tarifului pentru serviciile de salubritate, un cetățean al comunei Florești a realizat câteva imagini surpinse parcă din ghetourile americane. Potrivit acestuia, pe strada Sub Cetate un dezvoltator imobiliar a recepționat  există nu mai puțin 6 blocuri locuite de cetățeni și care au un singur  punct gospodăresc. Acest lucru îi determină pe cei care și-au luat o locuință în paradisul imobiliar al Clujului să-și arunce deșeurile pe câmp.

floresti

Mai mult, imaginea cu resturile rezultate în urma edificării noilor blocuri de pe starda Sub Cetate aruncate la voia întâmplării pe spațiul verde demonstrează încă o dată dacă mai era nevoie că la Florești Poliția Locală este un serviciu total inutil.

"Câteva imagini făcute la intrarea din Cetății pe strada Sub Cetate. Primul șir de blocuri pe partea dreaptă cum intri pe stradă, constructorul, firma Gighibanda a ridicat un ansamblu de 10 blocuri pe șirul respectiv. Containere de șantier nu există, la ultimele blocuri se lucrează dar nimic nu este îngrădit conform unui șantier cu zonă de protecție.  În primele 5-6 blocuri se locuiește dar  toate blocurile până în prezent au un singur punct gospodaresc amplasat la intrare pe strada în rest zero puncte gospodărești. Cum au primit recepția fără sa fie finalizate si punctele gospodărești?", a sesizat un floreștean.

Cel mai probabil că nici după majorarea taxei de salubrizare pentru persoanele fizice, de la 6,5 lei cât este în prezent la 15 lei de la 1 ianaurie 2019, Primăria Florești nu va reuși să soluționeze problema și să îi sancționeze pe constructorii care ridică blocuri fără a avea containere de șantier în care să colecteze resturile de materiale de construcții.

 

Category

aeroport